Vizită la Abigiri, Robert, Dorothy și Catherene

Abigiri și Robert Chiwaya și Catherene și Dorothy Lenard sunt 4 frați orfani care locuiesc împreună cu bunica și mama lor.

Abigiri și Robert sunt frați din aceeași mamă și tată, iar Catherene și Dorothy au aceeași mamă cu primii doi însă tată diferit, astfel ele sunt surori vitrege cu Abigiri și Robert.

Situația lor este una grea, așa cum se vede în pozele de mai jos; toți 4 împreună cu mama stau într-o cameră, iar bunica lor stă singură într-o altă casă din aceeași curte.

Abigiri nu apare în poze pentru că atunci nu era acasă, însă din restul pozelor cred că vă puteți da seama de situația în care cresc și trăiesc acești copii.

Cu primul bărbat, Abigiri și Robert s-au născut, ei fiind și cei mai mari, având 17 și respectiv 15 ani. Când tatăl lor a murit, mama și-a adus un alt bărbat în viața ei, iar cu aceștia i-a avut pe Catherene și Dorothy, care au 12 respectiv 10 ani. Acest bărbat nu și-a putut întreține familia, și astfel i-a părăsit pe toți, lăsându-i împreună cu mama lui care acum abia îi tolerează. Toți 4 stau într-o ”casă” care este mai mică decât o cameră normală, iar bunica lor locuiește singură într-o casă în care toți ar putea sta destul de comfortabil.

Este destul de greu să le faci poze în mediul lor 100% natural, pentru că vrând-nevrând atât copiii cât și adulții se schimbă atunci când un om alb este prin preajmă și le face poze. Totuși, am încercat ca să prind momente din viața lor, iar acolo unde am crezut că e important, i-am rugat să ne arate modul în care ei își trăiesc viața.

”Casa” în care Abigiri, Robert, Catherene, Dorothy și mama lor stau

În poza următoare îi vedeți pe cei 3 copiii pe care i-am găsit acasă, și modul în care ei dorm în fiecare noapte. ”Patul” este doar o simplă rogojină făcută din bambus, iar sub aceasta este doar pământ. Pe partea dreaptă a acestei camere, dorm Abigiri și mama lor, și cred că vă dați seama ce nivel de comfort au ei.

Dorothy, Catherene și Robert așa cum dorm ei

Mai jos vedeți una dintre metodele de păstra mâncarea proaspătă. Copiii fierb un soi specifc de frunze, iar atunci când apa scade mult, tot ceea ce rămâne este un fel de lipici gros. Ei pun apoi acest lipici pe ramuri de copaci, acolo unde păsările vin de obicei, iar pe lipici pun o insectă sau niște semințe. Atunci când păsările se așează, picioarele lor se lipesc atât de tare încât nu mai pot zbura. În acel moment, copiii le prind și le pun în cuști precum cea de mai jos, pentru a le ține în viață până când le vine vremea să fie transformate în cină.

Într-adevăr este un lucru trist să vezi aceste păsări cântătoare prinse în capcană și folosite ca și mâncare, însă familii precum Chiwaya și Lenard o duc foarte rău și de cele mai multe ori nu au altceva ce să pună pe masă.

Cușcă în care este prinsă o pasăre mică, cântătoare

În fiecare zi acești copii au un program pe care trebuie să îl urmeze; Robert este cel care de cele mai multe ori mută caprele pe care familia le are, iar fetele ajută la măturat sau la spălat.

Robert este cel care mută caprele de două ori pe zi

Fetele mătură și spală haine/vase prin rotație

La sfârșit aveți o poză cu mama lor, femeia care trebuie în fiecare zi să le dea de mâncare. Parcă lucrurile nu ar fi grele deja așa cum sunt, mama are și ea o problemă la mâna dreaptă, mână pe care nu o poate folosi aproape deloc.

Mama lui Abigiri, Robert, Dorothy și Catherene

Pentru a o ajuta puțin, i-am dus câteva săpunuri pentru care ea a fost foarte fericită. M-a rugat să vă mulțumesc celor care ați făcut posibilă lucrarea cu Orfelinatul, pentru ca această lucrare îi face și ei și copiilor ei viața mult mai ușoară. Mi-a spus de nenumărate zile în care ei au plecat la culcare fără ca să fi mâncat nimic, și s-au trezit în ziua următoare fără ca să aibă nici măcar câteva frunze de ceai. 

Deși ea locuiește foarte aproape de biserică, încă nu a venit niciodată iar eu am folosit această vizită și pentru a o invita duminica viitoare.

Rugați-vă pentru Abigiri, Robert, Dorothy și Catherene


Etichete: , , , , , , ,