Cine va merge în ... Japonia?

Atunci când ne gândim la țări care au nevoie urgentă de Cristos, primele (sau poate singurele) care ne vin în minte sunt țările sărace, înapoiate, acolo unde oamenii încă trăiesc în triburi sau sunt încă canibali.  De prea multe ori, noi putem semnul de egalitate între nevoia spirituală a unei țări și nevoia ei materială, iar acest lucru este probabil din pricina gândirii materialiste pe care o avem.

Adevărul este că unele din cele mai dezvoltate țări ale lumii au și cele mai mari nevoi spirituale, iar Japonia este un astfel de exemplu. Când ne gândim la Japonia, ne gândim la marile progrese tehnologice, la bogăția țării, la Nissan, Toyota sau Sony, însă probabil că nu ne gândim la milioanele de oameni care nu au auzit nici măcar o dată Evanghelia.

Deși bogată și dezvoltată, Japonia este foarte săracă din
 punct de vedere spiritual.
Japonia, deși o țară foarte dezvoltată, este o foarte săracă din punct de vedere spiritual. Contrar concepțiilor noastre, Japonia este încă neevanghelizată iar mai puțin de 1% din populație este creștină. Mai mult, Christian World News Report susține că sunt mai puține botezuri evanghelice în Japonia decât în unele țări musulmane!

Iată statisticile Creștinismului în Japonia, dată fiind populația de peste 127 milioane de locuitori:

Creștini Evanghelici: aproape 267.000, adică 1 creștin la fiecare 480 de oameni.
Biserici Evanghelice: 7.835, adică 1 biserică la fiecare 16.000 de oameni.
Misionari: 2.362, adică 1 misionar la fiecare 53.300 de oameni.

aduceţi- vă aminte că în vremea aceea eraţi fără Hristos, fără drept de cetăţenie în Israel, 
străini de legămintele făgăduinţei, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume” 
Efeseni 2:12

127.000.000 de oameni fără Cristos. 127.000.000 străini de Evanghelie. 127.000.000 fără nădejde. 127.000.000 fără Dumnezeu. Marea majoritate a lor nici măcar nu cunosc un Creștin, ce să mai vorbim să audă Evanghelia...

Țările în roșu sunt cele neevanghelizate. Ce culoare are Japonia?


Dacă privim Japonia prin ochii lumii, vom vedea o țară dezvoltată, bogată și cu un viitor puternic.
Dacă privim Japonia prin ochii lui Dumnezeu, vom vedea o țară pierdută, săracă și cu un viitor groaznic.

Alte statistici cu privire la Japonia:

Statisticile sunt multe și informațiile la fel, însă un lucru rămâne și este foarte necesar: acțiunea! Printre oportunitățile de misiune în Japonia ar fi:

Fiindcă, oricine va chema Numele Domnului, va fi mîntuit. 
Dar cum vor chema pe Acela în care n'au crezut? 
Şi cum vor crede în Acela, despre care n'au auzit? 
Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor? 
Şi cum vor propovădui, dacă nu sînt trimeşi
Romani 10:13-15

Cum vom răspunde acestor întrebări?



Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!

Rugați-vă pentru Japonia!

Etichete: , , , ,