Campanii electorale în Malawi
Malawienii sunt un popor foarte implicat în viața politică a țării, în special bărbații. Am citit o carte în urmă cu ceva vreme în care am găsit o explicație foarte bună. Totul are de-a face cu cultura Malawiană; de la bun început, femeile erau responsabile pentru casă și grădină, în timp ce bărbații se ocupau cu partea de conducere a satului. În felul acesta, ei erau întotdeauna implicați în fiecare decizie importantă.
În ziua de astăzi, alegeri precum cele de mâine pot prezenta un pericol real pentru foarte multă lume. Unii pot fi foarte violenți, în special dacă candidatul susținut este în pierdere. Câteva ambasade din Malawi recomandă străinilor să stea în case cât de mult posibil. Tot mâine se vor anunța voturile în timp real, însă rezultatul final va fi aflat abia în ziua următoare, pe 21.
În aceste două zile vom sta pe acasă și vom evita să fim în oraș cât de mult posibil. În anii precedenți, unii au dat foc mașinilor și au au spart geamurile celor care treceau pe stradă. Au fost și câteva bătăi în public între simpatizanții candidaților, și nu puțini au fost răniți.
Rugăciunea noastră este ca indiferent cine ar câștiga aceste alegeri, Dumnezeu să lucreze astfel încât Malawi să fie binecuvântată. Nimic nu ne-ar bucura mai mult decât să vedem cum oamenii o duc mai bine.
Rugați-vă pentru Malawi în această perioadă. Rugați-vă pentru pace și protecție asupra familiei noastre.
Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!